Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Show-ul verii, în pragul toamnei

* Amânare. Cel mai răcoritor show al verii, "Splash! Vedete la apă", cu care Antena 1 mă amenință de mai bine de o lună, va începe în prag de toamnă. După ce inițial anunțaseră premiera pentru sfârșitul acestei săptămâni, iată că anteniștii s-au răzgândit și au amânat-o pentru 21 și 22 august. De ce oare? Cert este că emisiunea mai prinde, practic, doar două săptămâni de vară calendaristică.

Între timp, ca să nu ne plictisim de-atâtea reluări de emisiuni învechite, tot primim informații despre concurenții și prezentatorii noii emisiuni. De pildă, am aflat că dansatoarea orientală Natalia Duminică a intrat în bazinul de la Bacău cu piruete și pași de dans. Așa că până la salturile de pe platformele cu înălțimi de trei, cinci, șapte sau chiar zece metri, a exersat chiar coregrafii alături de ceilalți concurenți și a încercat să îmbine pasiunea ei pentru dans cu antrenamentele de la "Splash!". Ceilalți concurenți anunțați sunt: Giani Kiriță, Cătălin Cazacu, Mario Fresh, Otilia Bilionera, Alina Pușcaș, Margherita, Cristi Pulhac, pălărierul Radu Itu, Fachiru din Periș, DJ Harra și Chelsea Gandrabura. Gălățeanca Andreea Antonescu a făcut și ea publice, pe Facebook, niște imagini care atestă că s-a întors la "Splash!" Măcar de data asta știe să înoate, aș zice eu...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.