Cu numele ultimei neveste, pe lumea ailaltă
* Tatuaj. "La început, soția a crezut că l-am scris cu pixul!", a mărturisit Ilie Năstase, la știrile sportive ale Antenei 1, despre tatuajul mic, făcut pe mână, între degetul mare și arătător. Un loc pe care racheta de tenis l-a "călit". Excentric și la 75 plus, Ilie Năstase și-a tatuat numele celei de-a cincea neveste, dar destul de discret, să nu sară în ochi: "Am un tatuaj mic. L-am făcut la Monte Carlo, pe undeva. Îl am de vreo trei ani. Am văzut pe cineva care era lângă la mine la masă, mi-a arătat magazinul şi m-am dus acolo, spontan. Ce scrie aici? Ioana. Dacă nu se supără pe mine şterg "i" şi rămâne Oana. Dacă se supără Oana, rămâne Ana. Şi dacă să supără şi Ana, rămâne "na"", a declarat Ilie Năstase. "Nu i-a spus nimeni să-şi facă acel tatuaj. Mi-a spus că aşa a simţit el, că eu merit… vreţi să vă spun adevărul? A spus că vrea să meargă pe lumea cealaltă cu acel tatuaj. Asta îmi spune tot timpul!", a mărturisit Ioana Năstase. Împreună cu ea, sportivul va merge la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc, programată pe 15 septembrie, la Constanța. "Sper să țină căsătoria ei mai mult decât au ținut ale mele!", a fost urarea de nuntă, ca de la tenismen la tenismenă. Și apropo de tenis, Ilie recunoaște deschis că a dormit cu Ion Țiriac în pat mai mult decât cu cele patru neveste ale lui...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.