În cât timp se câştigă salariul de primar?
* Vegas de România. „Elena, cât e salariul de primăriţă?”, a întrebat-o Cătălin Măruţă pe fosta sa colegă de televiziune, Elena Lasconi, ajunsă acum primar al municipiului Câmpulung Muscel şi primăriţa căsătoriilor pe nevăzute. „E public. Vreo 9.000 și ceva de lei”, a răspuns politiciana. „Ai şi bonuri de masă?” / „Nu, nu deţin aşa ceva” / „Şi nici de benzină?” / „Nu! Dar tu ştii în cât timp făceam eu banii ăștia, când eram la Pro Tv? Când mă duceam să vorbesc la un eveniment? În 40 de minute, şi îmi zicea toată lumea săru’mâna. Nu mă înjura nimeni. Nu-mi spunea nimeni nimic! Nu stăteam 14 ore pe zi cum stau acum la Primărie! Dar nu mă plâng, pentru că sunt sigură că o să fie bine”, a ţinut să spună Elena Lasconi. Care a promovat oraşul pe care îl conduce, aducând „La Măruţă” bunătăţi specifice oraşului: pâine, covrigi cu ou, înregistrați la OSIM, dar și un cozonac pufos cu whisky, făcut după o rețetă cu totul și cu totul specială. Iată şi ce planuri are: „Pot veni tinerii să se căsătorească la Câmpulung, cu aprobarea primarului. Pentru că eu personalizez oficierea căsătoriei, adică, o fac, pun foarte mult suflet și nu pentru că vreau să mă dau mare, ci simt că ăsta este un moment foarte, foarte important. Eu aş vrea să facem un fel de Vegas din Câmpulung. Să fie o destinaţie a căsătoriilor, pentru că avem de toate”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.