Masked Singer... de Galaţi?
* Şi sub mască, altă mască. De vinerea trecută, de când am întâlnit în centrul oraşului un soi de caravană "Masked Singer România", mă uit suspicioasă la fiecare mască apărută joi sear pe scena Pro Tv: „Tu eşti din Galaţi, las’ că te prind eu!”. Desigur, putea să fie doar o maşină personalizată cu sigla show-ului, menită să-i facă reclamă. Dar de ce să nu cochetez cu ideea că în spatele unei măşti se află un artist care are legătură cu Galaţiul? Andreea Antonescu, de pildă! Revin la ediţia de joi seară când a căzut, pe bune, cea dintâi mască. Nu ca joia trecută, când Ilie Năstase şi-a azvârlit aripile şi căpăţâna de bufniţoi pentru că nu mai rezista sub greutatea lor. Acum, chiar a avut loc o demascare... vorba vine. Că sub mască era o altă mască mai spectaculoasă: Carla’s Dreams. Care a reuşit fabulos să-şi ascundă nu doar accentul, ci şi glasul inconfundabil. „Măcar ştim, de azi înainte, Carla's Dreams are fundul foarte sexy! Iartă-mă, dar aşa se vede de-aicea!”, i-a strigat detectiva Mihaela Rădulescu. „Asemenea!”, a replicat artistul. „Şi uită-te la Inna!”, l-a îndemnat prezentatorul Pavel Bartoş. „Asemenea la pătrat!”, a plusat Carla’s. „Îmi place accentul tău de mor!”, a continuat Răduleasca. „Şi mie-mi place accentul dumneavoastră”, a spus Carla’s. Eh, de la o anumită vârstă, ţi se vorbeşte cu dumneavoastră, am gândit răutăcios...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.