Dați-vă jos, să urcăm noi! În Asia Express
* Caracter. Pe "Drumul Împăraților", Lidia Buble și sora ei au oferit, duminică seară, la Asia Express, prima demonstrație de "fairplay și competitivitate". S-au năpustit la mașina oprită de alți concurenți, Zarug și Lorelei, și-au încercat să le "fure" mijlocul de transport. "Încercarea moarte n-are! Poate ne ia pe noi. E un concurs, până la urmă. Oricum ne-au claxonat pe noi", a spus Lidia, care și-a pus la bătaie farmecul de blondă și statutul de vedetă. În timp ce Lorelei era deja pe bancheta din spate a autoturismului, Lidia Buble, agățată de portieră, îl tot îndemna pe șofer să-i caute profilul pe Instagram: "Sunt foarte cunoscută la mine țară! Sunt blondă. Vrei să fii soțul meu?!". Ca apoi să explice într-un testimonial: "Știu ce-i interesează pe băieți! Lupți cu toate armele pentru a merge mai departe". Mda, plină de valori creștine! Jenat, șoferul s-a oferit să ia ambele echipe, însă nu avea loc, iar regulamentul nu permite. Lidia și sora ei încercau să îl convingă să le aleagă, când Lorelei a coborât furioasă din autoturism și a plecat în căutarea altui mijloc de transport. "Este ceva ce eu nu aș putea să fac, dar nu pot nici să-i judec pentru că oamenii ăia sunt competitivi. Eu nu sunt la modul ăla de a te <călca> în picioare", a spus Zarug, după ce surorile Buble i-au luat mașina.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.