Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O să-ţi iasă bube dulci!

* Aşa spunea bunica mea, Dumnezeu să o odihnească, dacă mă auzea fredonând colinde la vremea asta. Ştiu, bubele dulci reprezintă o afecţiune care nu e cauzată de cântatul colindelor mai devreme decât zice la calendarul ortodox. Dar fix avertismentul bunicii mi-a venit în minte când am aflat că anteniştii bagă deja Crăciunul la televizor. Păi mai e şi până la Halloween! Nici Fuego nu a început repetiţiile de "Împodobeşte, mamă, bradul", nici Hruşcă nu şi-a dat "leru-i ler" jos din cui. Deja sărim în bradul împodobit?! Ei bine, uite că da. Antena 1 anunţă cu entuziasm: "Moș Crăciun și Crăciunița declară deschis sezonul Sărbătorilor de iarnă la iUmor". Şi că "telespectatorii se pot bucura în avans de magia Sărbătorilor alături de invitatul special al emisiunii, nimeni altul decât Moș Crăciun". Şi dacă tot s-a gătit bradul, vine şi Vlăduţa Lupău cu nişte colinde! Bine că nu e Fuego... Nici nu a mai contat că filmările emisiunii s-au realizat în plină vară. Oricum, cică lui Mihai Bendeac îi va fi greu să se uite la Moşu. Bănuiesc că se va consola privind la Crăciuniţă şi la Vlăduţa. Una peste alta, mă aştept deja ca weekendul următor să trecem deja la Revelion. Şi acela tot înainte de vreme. Între noi fie vorba, la ce vremuri se anunţă, cred că nu-i rău să ne bucurăm în avans. Cine ştie ce ne mai aşteaptă de Crăciun şi Anul Nou...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.