Când mama îţi sparge timpanul...
* Lovitură. E plin de poveşti dramatice la "SuperStar", mi-am spus încă de la prima ediţie. Tineri care au învins maladii cumplite, care au reușit să treacă peste abandon, sărăcie, abuzuri, mizerie și nedreptate. Dar povestea Annei Modjeschi, pe care am auzit-o sâmbătă, în ultima ediție a audițiilor, mi s-a părut tulburătoare. Annei îi fusese nespus de dor să fie pe scenă, la un microfon. A revenit acolo după o lungă pauză: "Am avut un incident nefericit în care mi-a fost perforat timpanul. Refacerea nu este nici în momentul actual în totalitate, dar e aproape de sută la sută. Am fost lovită în ureche de mama mea. Era Sfânta Ana, iar motivul era că nu-i răspunsesem la telefon. M-a lovit cu pumnul sau cu palma. Am crezut că nu voi mai putea să cânt vreodată. Nu mă puteam auzi, nu-mi puteam recunoaşte vocea atunci când vorbeam. Profesorii de canto îmi spuseseră că am o ureche muzicală perfectă. Acesta a fost cel mai frustrant pentru mine, că mi s-a luat ceva ce Dumnezeu mi-a dat", a povestit Anna la insistenţele juriului. A cântat minunat, a transmis emoţie şi putere. Şi a râs cu poftă la glumele lui Marius Moga: "Ţi-a intrat pe o ureche, dar nu ţi-a mai ieşit pe ailaltă. Să nu te culci pe o ureche!" Dar Smiley se tot gândea, fiind proaspăt tătic, ce-ar putea să facă fiica lui ca el să reacţioneze ca mama Annei…





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.