Când Zâna bună devine Muma Pădurii
* Surprize, surprize! Ştiu că nu-i frumos din partea mea, dar trebuie să o spun: Mamă-mamă, ce faţă a făcut Mihaela Rădulescu atunci când a descoperit, joi seară, în finala ”Masked Singer România” cine era, de fapt, Muma Pădurii: Andreea Marin. „Nu creed! Nu cred! Ne-ai păcălit pe toţi! Şapte ediţii am zis că eşti bărbat!”, a strigat diva de Monaco. „Păi, sunt bărbată!”, a replicat Zâna Surprizelor cu un zâmbet acid şi trofeul sezonului în mână. „Iniţial, producătorii se gândeau la un personaj pozitiv. Însă eu mi-am ales un personaj negativ şi am făcut bine, pentru că e foarte interesant să faci un personaj negativ să devină simpatic! M-am păcălit chiar şi pe mine, pentru că îmi ascultam vocea în melodii şi nu mă recunoşteam nici eu!”, a mărturisit Andreea Marin. Nu i-a fost deloc uşor să susţină carcasa grea de zeci de kilograme şi să facă un efort de două ori mai mare pentru a dansa: „E greu pentru cervicala asta a mea de băbuţă ce sunt în viaţa reală”, a glumit Andreea. „Diferenţa dintre Mumă şi o Zână!”, a conchis gazda emisiunii, Pavel Bartoş. Trebuie amintit că la primele ediţii numele Andreei Marin a fost rostit de detectivii Pavel Bartoş şi INNA. Dar mie mi-a plăcut concluzia Răduleascăi: „N-am ghicit că eşti tu, dar de fiecare dată am zis că ori e un bărbat, ori o femeie foarte asumată. Că nu oricine poate să accepte să fie Muma Pădurii”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.