Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Când nu mai are concerte, câştigă din apartamente

* Afaceri. „Când mă învârte Petrişor cu capul în jos simt o fericire extraordinară”, mărturisea Andreea Bălan la „Xtra Night Show”, pe Antena Stars. Deşi unii comentează că e mai mult dansatoare decât cântăreaţă, Andreea şi-a creat propriul stil artistic! Dar şi propriile afaceri din care câştigă: „Şi în pandemie, când n-am mai avut concerte, mie mi-a mers bine din activitatea on-line. În general, este bine pentru un artist care are o viaţă artistică imprevizibilă sau poate scurtă să facă mai multe lucruri,  ca să nu se trezească la un moment dat fără nimic”. Aşa cum şi spune, parcursul ei a fost plin de lecţii din care a învăţat. În fond, nu-i de colo să te trezeşti că alţii – mai bine să nu spunem cine - ţi-au risipit banii pe care i-ai câştigat cu preţul unei adolescenţe sacrificate între concerte, videoclipuri, înregistrări şi repetiţii. Miezul ştirii era că Andreea vrea să investească în piaţa imobiliară din Dubai, aşa cum au făcut Denisa şi Raluca, ex-căprioarele trupei Bambi: „Am fost şi am vizitat, împreună cu Denisa şi Raluca – ele au deja acolo apartamente. Am primit câteva oferte şi urmează să mă gândesc dacă să cumpăr acolo un apartament, pentru că e bun ca investiţie. Tu poţi să vii să stai o lună-două şi în restul anului să poţi să-l închiriezi şi să faci bani din chirie. E un business bun”, explica Andreea Bălan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.