Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alba-neagra cu emisiuni, la Antena 1

* Bulibăşeală. "Ei, Costele, unde eşti cu mintea?! Rochia se află în cutia unde au fost pantofii maron, iar pantofii se află în lădiţa de căpşuni! Bicarbonatul - în cazul în care se întâmplă să greşeşti - se află în aia în care scrie dulceaţă de afine! Hei! Do you remember?!" - "Remember, mamă! Pantalonii sunt în cutia cu rochii, rochiile sunt în borcanul cu alifie, alifia e în cutia frigorifică, biscuiţii sunt în motor, iar motorul e la mine în pantaloni, că m-ai înnebunit!". Este un savuros schimb de replici din filmul "Miss Litoral", între Didona (Rodica Popescu-Bitănescu) şi Costel (Alexandru Arşinel). De scena cu pricina mi-am adus aminte încercând să pricep ce-i în mintea Antenei 1. De câteva zile încoace, pare să joace alba-neagra cu emisiunile ale căror premiere tot ea le-a anunţat şi promovat. Că "Chefi la limită" nu mai are premiera duminică, 20 februarie, ci luni, 21, e doar un aspect. Interesant este că miercuri, 16 februarie, erau anunţate premierele "iRoast" şi "Stand Up Revolution", iar în locul lor vine "Prinţul Persiei". Şi dacă "iRoast" a fost trimisă sâmbătă, "iUmor" a fost mutată, de vineri, duminică, iar despre Teo, Vio, Costel şi Dan Badea "pregătiţi să descopere viitoarea mare senzaţie din domeniu, în cadrul primei emisiuni televizate de stand-up din România" nu se ştie nimic. O fi în motorul din pantalonii cuiva, ce să zic...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.