Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Despre pisici, în Imperiul Leilor

* Miau. O fi leul tot „mâță”, mai mare și mai sălbatică, dar nu și în „Imperiul” de la Pro Tv. Acolo unde am auzit-o pe Cristina Bâtlan mărturisind: „Mie, pentru mult timp, mi-a fost frică de pisici, dar o frică mare. Acum cinci ani, dacă intrați cu pisicile aici, plecam de pe scaun”. Ce să zic, la cum alinta pisicuța și încerca să o convingă să-i dea lăbuța, aș fi zis că era cel puțin un pui de crocodil. Prezența pisicilor în „Imperiul Leilor” era una „de afaceri”. Doi antreprenori veniseră să convingă „Leii” cu o investiție inedită: primul centru de excelență felină, care să includă un hotel și un salon de înfrumusețare pentru pisici. Și voiau 300.000 de euro în schimbul a 30 la sută din afacere. Poate că ar fi fost convingători dacă nu ar fi argumentat investiția printr-un top al iubirii pe care stăpânii o au pentru feline, acestea aflându-se pe locul al patrulea după soț, părinți și copii. Dr. Wargha Enayati a fost deranjat că ei consideră că animalul de companie s-ar plasa înaintea oamenilor: „Știți când s-a produs declicul negativ la mine? Când ați zis că, după părinți, copii, familie, vine animalul. Pentru mine e un semn foarte prost, dacă eu iubesc mai mult pisica decât omul. Noi trebuie să învățăm să iubim animalele, dar în primul rând trebuie să învățăm să iubim  omul. Și să nu fugim după animale pentru că nu știm să iubim ființa umană”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.