Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un singur neam, o singură inimă!

* Da, are rost! Mărturisesc cinstit, de-abia aştept să-i ascult şi privesc pe Zdob şi Zdub, aici, la Galaţi, pe Faleză, sâmbăta viitoare. Mai ales că înaintea lor va fi şi Paula Hriscu! Doamne, ce voce are artista, mi se face pielea de găină numai cât mă gândesc. Dar mă întorc la Zdob şi Zdub, pe care i-am văzut, miercuri seară, la "România are Roast", pe Antena 1. Bine, despre Pârșii circumspecți și Marmotele vesele, despre calitatea umorului şi a emisiunii în genere mă abţin, că altfel n-o să mai fie "de bine". Ideea este că Loredana, alături de banda "Agurida" i-a avut între invitaţi pe Zdob și Zdub şi au cântat "DJ Vasile" de-mi jucau gândurile în cap de bucurie. Loredana a ţinut să spună că artiştii "sunt abia ajunşi de foarte departe, adică nu chiar aşa de departe, de la Torino", de la Eurovision, şi i-a întrebat cum se simt. "Mă simt foarte bine, parcă stau pe scenă la Torino şi acum, și văd publicul cel mai bun: un stadion care cânta <Chișinău - București>. Asta-i important!", a mărturisit Roman, solistul trupei. "Mesajul cântecului e mai important decât orice premiu! Pentru că voi ați reușit să transmiteți lumii că, de fapt, suntem un singur neam și o singură inimă", a replicat Loredana. Şi atunci am înţeles că nu a contat cine cu cine a votat şi cui a numărat voturile. Important este să poţi transmite Europei un mesaj. Şi atunci are ro(a)st să fim la Eurovision.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.