Bănel Nicoliţă, un Splash cât un autogol
* Fotbalist la apă. S-avem iertare, dar şi o ciubotă azvârlită peste umăr ar fi aterizat mai graţios în apă decât a reuşit Bănel Nicoliţă, la prima lui săritură executată joi seară, la „Splash! Vedete la apă”, pe Antena 1. Şi, culmea, a urcat, curajos, la zece metri înălţime, dar de îndată ce s-a desprins de platformă, s-a ales praful de salt şi de poziţia în aer, iar intrarea în bazin a fost un mare fleoşc. Ce-i drept, şi fotbalistul se fleşcăise emoţional după ce a ascultat mesajul de încurajare transmis de fetiţele lui, cărora le-a promis că va face tot ce depinde de el să-l vadă evoluând în finală. Înlăcrimat şi emoţionat, a executat un „Splash!” cât un autogol. Şansa lui de a-şi lua revanşa cu o a doua săritură a purtat un nume: Cosmin Natanticu. A fost singurul din juriu care şi-a schimbat nota, şi în loc de 9,5, a ales să-i dea 10, în condiţiile în care antrenoarea Clara Gherase îi dăduse 4. Şi aşa a ajuns să se califice la a doua rundă de sărituri. De data asta, a ales platforma de şapte metri şi a sărit cu spatele, iar execuţia a fost fără cusur. Chit că după ce a ieşit din bazin „îi cam tremurau gladiolele” după cum au remarcat şi cei din emisiune. Dar cel mai important e că a câştigat: un sejur într-un resort de cinci stele în Delta Dunării și un loc în finala săptămânii. Aşa că duminică avem ocazia să-l vedem din nou evoluând.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.