Mai important e ce se întâmplă după sex
* Sfatul psihologului. Aici nu e vorba nici de "ţigara de după", nici de duş, nici de cine adoarme primul/prima dintre parteneri. E vorba despre flacăra iubirii, care se poate se poate consuma ori stinge într-o relaţie, subiect adus „La Psiholog cu dr. Cristian Andrei”, rubrica Ştirilor Kanal D. Cum facem când „clima” dintre cei doi se răceşte? „Din păcate, de multe ori oamenii se căsătoresc din cauza stării de îndrăgosteală. Din cauza dorinţelor de natură sexuală, şi astea ţin o vreme… ţin chiar foarte puţin, dacă e vorba despre căsătorii care se bazează pe atracţie sexuală. Nişte luni de zile. După care constaţi că tu nu poţi să convieţuieşti cu acea persoană. Că vă certaţi, că vrei altceva, că te sufoci acolo, asta arătând că tu nu erai pregătit să convieţuieşti cu cineva, însă ai vrut un mediu mai închis şi mai favorabil interacţiunilor sexuale. Şi se naşte o perioadă urâtă: Suntem într-o relaţie groaznică, dar la pat ne înţelegem foarte bine”, explica dr. Andrei. Psihologul preciza că tocmai partea sexuală dă energie, dă intensitate relaţiei, dar nu are cum să fie suficient. Şi oricâtă „diversitate” ai aduce în relaţie, până la urmă tot se va termina. „Importantă este calitatea persoanei pe care ai ales-o şi important este ce poţi să faci cu acea persoană după ce ai făcut dragoste cu ea”, a conchis psihologul. Luaţi aminte!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.