Când patroana devine bucătar de nevoie
* Mâncare de adormit bărbații. „Mi-am pus ambiția să fac milionul de euro și am avut mai multe încercări, dar am eșuat. Am încercat să fac un restaurant: am angajat un bucătar cu 17 ani de experiență în Italia, care a avut pretenția ca duminica să fie liber. Într-o duminică, bucătarul liber, mi se umple restaurantul, ospătarii vin la mine: «Nu facem față!». Și am intrat în bucătărie. După ceva timp, mi se întorceau farfuriile goale. Și intră ospătarii: «Șefa, se întorc farfuriile goale cum nu se întorc nici la bucătarul nostru»/ «Nu cred așa ceva», i-am spus și m-am dus să întreb clienții dacă le place”, povestea Alexandra Bazîru, concurentă la „Chefi la cuțite”, miercuri seară, în timp ce pregătea chiftele marinate de porc și vită (rețeta lui chef Sorin Bontea) cu piure de cartofi (a la chef Florin Dumitrescu). Deși „Scărlă”, adică chef Cătălin Scărlătescu, fusese „feblețea” ei, o iubire de taină care i-a trecut, nu avea nicio contribuție în preparatul degustat pe nevăzute de chefi. Deși, fie vorba între noi, chiftelele lui au dominat „Chefi fără limite”.
„Chiftele marinate mi se pare, așa, o mâncare gătită de doamne pentru bărbați, să-i pună la somn!”, a fost verdictul lui chef Dumitrescu. „Când vrea să scape de el, îi face chiftele marinate”, a prins ideea chef Bontea, fără să se prindă că e tocmai rețeta lui. Dar gustul, gustul a fost cel care a contat! Și care i-a adus concurentei trei cuțite!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.