„Are și popa o cardeală în el de moare lumea”
* Mizeria Tv. "Sigur a făcut ea ceva! L-a provocat!". De câte ori ați auzit explicațiile/ scuzele/ justificările acestea în cazuri de viol, violență, agresiune sexuală, psihică, emoțională. E clar, femeia "și-a cerut-o", iar bărbatul, sărmanul, n-a mai putut să reziste presiunii la care a fost supus și s-a lăsat purtat de valul pe care femeia l-a iscat. Prin urmare, victima trebuie terfelită, murdărită, suferința ei trebuie minimalizată, ridiculizată. Iar agresorul, victimizat! Unde? La România Tv, care a declanșat o adevărată campanie de apărare a preotului Visarion Alexa și de acuzare a celei care l-a reclamat la poliție pentru agresiune sexuală. PRESShub a monitorizat două dintre edițiile emisiunii "Punctul culminant", unde vârf de lance în victimizarea lui Visarion Alexa și denigrarea victimei sale a fost moderatorul Victor Ciutacu. E suficient să citești din transcriptul emisiunii și să simți cum te îneacă furia, revolta, mizeria. Iată ce pot spune niște indivizi într-o emisiune tv: "Femeia a fost instruită de la bun început cum să îl ațâțe și ce să-i spună și ce să-i facă. Îți dai seama din start", susținea avocatul Adrian Cuculis. "Am informații că era și îmbrăcată provocator!", intervine jurnalistul Răzvan Savaliuc. "Hai că are și popa o cardeală în el, de moare lumea", zice laudativ și gazda emisiunii, Victor Ciutacu.
Nu ne mai facem bine...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.