Copiii sunt elevi, tatăl - masterand
* Cum să ții creierul în priză. Omul, cât trăiește, învață. Valabil și pentru Găinușă! Ex-cârcotașul Mihai Găinușă, despre care am aflat de la „Vorbește lumea”, pe Pro Tv, că se împarte între viața de familie și masteratul de Scenaristică. Ei bine, la 52 de ani, Găinușă este masterand la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. „La orice vârstă e bine să înveți câte ceva, să ții creierul în priză, să fii acolo în rând cu timpurile, cu vremurile. Am învățat toată vara, am dat examen și am reușit să intru. Eram aproape trei pe loc. Am intrat și am început să învăț. Nu am picat niciun examen. Urmează să-mi dau disertația”, a povestit masterandul, dezvăluind că toți studenții îl salută pe holuri, iar cu profesorii vorbește la pertu pentru că sunt de aceeași vârstă... dacă nu e chiar mai matur decât ei. Mihai Găinușă este tatăl lui Andrei, un băiat de 12 ani, elev în clasa a VI-a, și al Evei, care va împlini 18 ani, va absolvi liceul și va studia biologie-medicină în Anglia. „Dacă fata e mulțumită, tata e mulțumit oricum”, a mărturisit Mihai Găinușă, care nu uită că a pus „Cronica” mai presus de nașterea fiicei sale: „Eva trebuia să se nască pe cale naturală, dar a întârziat și a trebuit urgent cezariană. Am rugat-o pe Ioana, soția mea, dacă se poate, nu marți și miercuri, că avem filmări și vreau și eu să fiu prezent”...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.