„Viața unui om nu trebuie definită prin moartea lui”
* NOSFE. „Îmi dau seama, câteodată, că pleacă nişte oameni, dar ei, oarecum, rămân. N-am putut să şterg mesajele şi numărul lui de telefon”, i-a mărturisit Cătălin Măruţă Mădălinei Creţan, soţia regretatului artist gălăţean NOSFE – Darius Creţan. „Păi nu-l şterge, că-l folosesc în continuare eu!”, i-a replicat Mădălina. Deşi pentru ea timpul s-a oprit, cumva, în loc, iată că s-au scurs şapte luni de la plecarea prematură a omului NOSFE. „Eu nu sunt de părere că viața unui om trebuie definită prin moartea acestuia, indiferent care au fost motivele pentru care acest om nu mai este”, a ţinut să spună Mădălina, invitată „La Măruţă”, pe Pro Tv, pentru a vorbi despre proiectele artistului pe care publicul le aşteaptă: lansarea unor noi piese, a unui al doilea film în care a jucat. Cu o forţă uimitoare pentru o soţie şi o mamă rămasă singură, Mădălina îşi poartă doliul în suflet: „Aşa cum am mai spus - deşi este o situaţie tristă - mie nu-mi place să-mi trăiesc viaţa aşa, în tristeţe şi în dramă. Dacă aş putea să le dau sufletul meu în braţe, să simtă ce-i la mine în suflet, cred că nu ar mai spune nicio secundă de ce nu port doliu”, a ţinut să spună celor care o judecă pentru că nu îmbracă haine cernite. După cum a mărturisit, Iris, fetiţa soţilor Creţan, ascultă adesea piesele tatălui şi, împreună cu mama ei, a ajuns la o concluzie fără echivoc: „Tati, omul, a plecat de lângă noi, dar artistul NOSFE o să fie aici cu noi mereu”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.