Cine-a rămas cu banii și cine cu fetele?
* Nostalgii. „Mă întrebau unii: «Nu ți-e cald?»/ «Nu, că așa-i costumul!»”, mărturisea Mihai Trăistariu despre ținuta pe care a purtat-o în recitalul trupei „Valahia” de la Festivalul Nostalgia 2023. A fost o vestimentație pentru care a dezbrăcat manechinul din magazin: „Eu, dacă mă îmbrac prost, mă duc și zic dați-mi și aia, şi aia, și aia, adică tot ce e pe manechin”. Nu a fost prima dată când „Valahia” s-a reunit pentru un recital, iar succesul a fost pe măsură: „Am intrat în scenă fără nicio repetiție, dar ziceai că suntem acum 20 de ani! N-am uitat nimic! Nici când strigam către public, fix în același timp!”, povestea Trăistariu despre cât de bine s-a armonizat cu Dorin Topală. Ca de obicei, Costi Ioniță a lipsit. Trăistariu a fost surprins să afle că Topală, care a renunțat la microfon și scenă, câștigă mai bine decât el de pe urma pieselor cântate de „Valahia”: „Eu cu «Torneroaiele» mele am luat vreo 300 de lei și el, pentru «Banii și fetele» și «La mare, la soare», vreo 15 milioane. Eu nu câștig nimic din ele, Costi m-a scos de la drepturile de autor”, a povestit artistul, la „Xtra Night Show”. Mai exact, a doua zi după ce s-au certat, fiecare a dat fuga la o instituție. Mihai și Dorin au înregistrat numele „Valahia” la OSIM, ca să poată cânta, iar Costi a luat piesele, pentru ca trupa să nu le poată cânta decât plătindu-i comision. Parafrazând „Banii și fetele/ Ne mănâncă zilele”, Ioniță a rămas cu banii, iar la fete - cu buza umflată...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.