Între femeia „de-o noapte”, şi femeia „asexuată”
* Erotic. „Majoritatea fetelor de aici ar fi – în alt context, în care eu să fiu singur – maxim un «one-night stand». Sunt femei frumoase, femei care au nişte poveşti de viaţă foarte interesante, dar, din punctul meu de vedere, femei pe care le-aş vrea o noapte!”, mărturisea Răzvan, unul dintre concurenţii veniţi pe „Insula Iubirii” ca să testeze trăinicia relaţiei cu partenera lui, Ema. Fireşte, gusturile bărbatului nu se discută, chiar dacă opinia exprimată nu le punea într-o lumină prea favorabilă pe ispitele de pe Insulă. Ceva mai târziu în emisiune, confesiunile intime ale Emei aveau să-l pună pe Răzvan într-o situaţie delicată… ca să nu spun altfel. Ema şi o altă concurentă, Claudia, discutau deschis despre erotism şi împlinirea sexuală cu sau fără partener. „Sunt o femeie asexuată. Nu ştiu ce-mi place, pentru că nu am trăit senzaţiile despre care vorbeau prietenele mele, că se zbârleşte pielea pe ele când sunt atinse în anumite locuri”, se plângea Ema. Partenerul Claudiei a putut afla că iubita lui a făcut amor la locul de muncă, dar şi în lift… dar nu în timpul relaţiei cu el. Efectul confesiunilor erotice a fost atât de intens provocator încât, la final, partenerii celor două tinere au cerut voie să fumeze o ţigară. „Ţigara de după?!”, i-a luat în balon prezentatorul Radu Vâlcan. În concluzie, poate că nu e musai nevoie de seducţia ispitelor, ci de mărturisirile deschise ale propriilor partenere… Educaţie sexuală cu efect direct şi practic.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.