Și pe tine te zgârie capacul pe nas?
* Doza de ecologie a Pro Tv. "Mă, mie nu-mi plac, sincer! Mă zgârie mereu la nas când vreau să beau. Chiar sunt împotriva lor. Vreau vechile dopuri înapoi!". "Încerc să trag cât mai mult să se desprindă. Mi se pare deranjant când beau". "M-am obișnuit cu el, că na, nu pot să-l rup de fiecare dată"... sunt doar câteva dintre răspunsurile primite de reporterul Știrilor Pro Tv care a făcut un sondaj cu privire la capacele atașate recipientelor de apă și suc. Dopurile care rămân atașate îi cam încurcă pe consumatori, așa că majoritatea recunosc sincer că le desprind. "Până anul viitor, însă, toți producătorii vor fi obligați să introducă pe piață astfel de capace, pentru reducerea risipei și creșterea ratei de reciclare, conform unei directive europene. Țara noastră se situează pe ultimele locuri când vine vorba de reciclare și riscă să rateze obiectivele asumate pentru 2025", a explicat Andreea Esca. Cert este că majoritatea dopurilor nu ajung niciodată să fie reciclate, după cum a explicat Raul Pop, director de programe Ecoteca: "Fiind mici, ele fie se desprind de sticle și rămân acolo unde omul și-a consumat băutura, în natură de multe ori. Fie în stația de reciclare se pierd, ele fiind foarte mici, nu ajung împreună cu balotul de sticle, spre exemplu. Și asta mai departe le duce la groapă sau la incinerare". România se află pe ultimele locuri când vine vorba de reciclare. Conform datelor organizației Greenpeace, jumătate din PET-urile vândute nu ajung să fie reciclate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.