De unde vine „bulangiul” și ce face el

* „Vorbește corect!”. Cât ai fi de comediant - cu exprimare liberă în stand-up - când te întreabă copilul „Tati, ce înseamnă «bulangiu»”, că a auzit cuvântul la grădiniță, nu prea-ți vine bine. Aceasta a fost provocarea lui Costel Bojoc, la emisiunea „Vorbește corect” de pe TVR 1, la „Cuvinte neatestate”. Iată răspunsul actorului pentru un copil de cinci ani: „Dacă ai fi copilul meu de-adevăratelea, ți-aș spune: «N-ai tu treabă! Sunt discuții de adulți. Tu trebuie să te joci. Du-te în cameră la tine și-ți ia o jucărie și te joacă!»”. Dacă vârsta copilului e puțin mai mare, explicația se adaptează: „Este un cuvânt folosit în stradă și are mai multe înțelesuri. Cel pe care îl folosim de obicei când spunem este să nu fii... îmi vine să zic «nașpa», dar mă duc din lac în puț. Să fii neprietenos! Nesuferit. Faptul că tati e cu mami e semn clar că nu e bulangiu, dar despre cuvânt o să vorbim când o să crești mai mare”. Noroc cu explicația oficială: „Termenul argotic «bulangiu» are la bază cel mai probabil un cuvânt din limba romani, «bul» cu sensul fund, șezut, de la care s-au creat, prin adăugare de sufixe, alți termeni peiorativi: «bulan» și «bulangiu». În argou, sensurile evoluează foarte rapid, astfel că «bulangiu», care desemna inițial o persoană cu înclinații homosexuale, ajunge să fie folosit cu referire la o persoană cu caracter josnic, meschin, rău, răutăcios”. Printre vorbitori, există percepția că ar proveni de la „Bulă”, celebrul protagonist al bancurilor din perioada comunistă. Dar nu e cazul...