România care nu munceşte

* Lene. "Din ce trăiți?"/ "Din ajutor social!"/ "Până la 44 de ani, ați avut vreun loc de muncă?"/ "Mi-a oferit, da’ n-am vrut să mă duc. M-am învățat așa."/ "Și ce-ați făcut toată viața?"/ "Ajutor social. Nu sunt învățat eu de servici’". Acesta a fost, scurt pe doi, dialogul reporterului Ştirilor Kanal D cu domnul Stelică, în vârstă de 44 de ani, al cărui venit stabil vine de la stat: 170 de lei pe lună. Desigur, mai munceşte cu ziua, prin vecini, dar asta nu se poate numi slujbă cu normă întreagă. Vecin cu domnul Stelică este domnul Cornel, fierar betonist şi lăutar în tinereţe, acum trăitor din ajutor social şi din banii pe care i-i mai trimit, din când în când, copiii plecați în străinătate. Bărbatul, în deplină putere, zice că s-ar angaja, dar nu-l primeşte nimeni. Ştirea Kanal D spunea că România ocupă locul al doilea în Europa, după Italia, la numărul de persoane care ar putea munci, dar nu o fac. Concret, aproape 8 milioane de oameni nu au serviciu. Unii dintre ei (zic că) și-ar dori să lucreze, însă nu sunt deloc încurajați de autorități. Evident, din moment ce ajutorul social vine frumos pe tavă, lună de lună, ce sens are să te speteşti opt ore pe zi, ba să dai şi bani pe transport! Mărturisesc, însă, eu am rămas cu o dilemă. Care ar fi cel mai potrivit titlu pentru ştirea Kanal D. "România care nu munceşte" sau "România celor care nu muncesc". Înclin spre prima variantă. Pentru că o generaţie de asistaţi social dă naştere, adesea, altor asistaţi social…