Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Două gălăţence, în finala "Vedeta familiei - sezonul campionilor"

* Trofeu. Sasha Damian şi Timeea Bostan sunt cele două gălăţence sclipitor de talentate care vor concura în marea finală a emisiunii "Vedeta familiei - sezonul campionilor", sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11,00, la TVR 1. O să fie spectacol şi voie bună, dar şi concurenţă aprigă! Pentru că gălăţencele noastre fac parte dintre cele 11 finaliste care îşi vor disputa titlul de "Campioana publicului" și premiul de 3.000 de euro! Mici artiste, dar cu experienţa scenei şi performanţe reale! Vorbim despre vedete care au câştigat trofee ale ediţiilor din sezoanele trecute şi acum s-au întrecut cu cei mai buni dintre cei buni, pentru calificarea în marea finală. Reamintim că, în acest sezon al campionilor, juriul este format din oameni obișnuiți, cu meserii diferite de cele muzicale, iar președintele juriului este o vedetă care are rol doar de îndrumător al micuților concurenți. În marea finală, misiunea de președinte al juriului îi revine Sandei Ladoși.


Trebuie să ştiţi că, pe 1 iunie, vor face spectacol nu doar finalistele, ci şi Radu Ștefan Bănică, alături de o invitată specială - Bianca Tilici, fetiţa a cărei voce aminteşte de regretata Mădălina Manole şi pe care aţi văzut-o la "Românii au talent". Alături de toată gaşca Școlii "Voces", noi le ţinem pumnii strânşi Sashei şi Timeei, elevele profesoarei de canto Monica Măciuceanu, şi abia aşteptăm să ne bucurăm de spectacol!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.