Aspirina și... operațiile estetice
* Sinceritate. Pentru că am avut șansa de a o vedea în două spectacole memorabile - „La câțiva oameni distanță de tine” și „Genul acuzativ” - pot spune cu tărie că Mirela Oprișor este o actriță complexă, cu sensibilitate, dramatism, umor și un farmec aparte. Nu doar o „Aspirina” de „Las Fierbinți”, interpretând alte roluri. Așa cum mi-a dat senzația „Gianina”, de pildă. Tocmai de aceea, dacă tot „făcusem ochi” devreme sâmbătă dimineață, am urmărit-o în ediția specială a emisiunii „Întrebarea Mesei Rotunde” cu Marius Manole, difuzată pe Acasă TV. A fost o discuție mai energizantă și mai proaspătă decât o cafea bună. Dintre toate răspunsurile ei, l-am ales pe cel referitor la operațiile estetice. Pentru că, vă spun cinstit, am fost surprinsă aflând că a împlinit 50 de ani, și, cu invidie feminină, i-am admirat silueta impecabilă, pe scenă. „Am zis: «Eu sunt prea frumoasă, prea superbă la 50 de ani, vă rog frumos puneți-mi niște riduri, măcar să se vadă acolo!». Nu pot să joc în continuare numai fete de 30 de ani! M-am dus și, uite, mi-am făcut niște labe de gâscă”, râdea actrița, arătând ridurile fine din colțul ochilor. Riduri de expresie! „Eu, sincer, nu mi-am făcut nimic, dar nu îmi ridic o statuie din chestia asta! Nu mi-am făcut niciodată nimic, pentru că nu am fost genul de divă. Cred că la 60 de ani nu mai e nicio problemă. Dar între 50 și 55 de ani, e șocul mare. Trec așa, pe lângă oglindă, și se uită una urât la mine, o bătrână! Și când mă machiez. Și zic: «Cine e asta? Pleacă naibii de-aici, că nu sunt eu!»”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.