Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Mă iubești, dar nu ca pe motani!”

* Pericol. Pentru că nu i-a plăcut să fie pe locul al doilea în inima iubitei, după motani, a „scăpat-o” de ei. Cam așa sună povestea de dragoste a perechii Robert Braia - Bianca Mitroi, de pe „Insula Iubirii”. Recunosc cinstit, pare o scenă dintr-o comedie neagră, dar e realitate. „Dacă știam ce făcuse el în București, nu mai veneam cu motanii în Craiova, să-i pierd pentru a doua oară!”, mărturisea cu glasul în lacrimi, Bianca. Concret, la București, partenerul ei a decis să scape de motanii pe care Bianca îi creștea de mici și îi iubea ca pe copiii ei: „A fost cu intenție! Știam că sunt foarte sperioși și am profitat de chestia asta. I-am speriat, ei au căzut de la balcon. Unul a rămas acolo, lovit foarte tare, unul a dispărut. Mi-a părut rău pentru că ea a suferit foarte mult. L-am căutat, l-am găsit, în cele din urmă i l-am returnat”, povestea, senin, bărbatul. Ulterior, s-au mutat la Craiova, unde Robert a „rezolvat” de tot motanii. Bianca a intrat în depresie puternică și a slăbit câteva kilograme, suferind de dorul mâțelor. Pe urmă a aflat, citind conversațiile din telefonul lui, că motanii n-au plecat să exploreze lumea, ci au fost „forțați” să o facă. „Eu doar voiam să fiu pe primul loc și să fie ei pe al doilea loc”, spunea bărbatul. Eu mă întrebam sincer de ce a acceptat Antena 1 un astfel de cuplu și dacă e normal să promovezi asemenea comportamente... ca să nu spun patologii. Pentru că, și fără dovezi, doar pe seama declarațiilor, faptele lui Robert se cheamă cruzime față de animale. Că ea i-a vandalizat lui mașina după ce a aflat adevărul cu privire la dispariția motanilor, trece deja la „și altele”...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.