Să te superi pe Dumnezeu, cea mai mare prostie
„Cât timp ați fost supărat pe Dumnezeu?”, a fost una dintre cele mai profunde dintre cele „40 de întrebări” pe care Denise Rifai i le-a adresat, duminică noaptea, actorului Mihai Mitoşeru.
Cumplitul accident în care logodnica lui şi-a pierdut viaţa, iar el a fost grav rănit l-a afectat teribil: „Normal că în momentul în care vezi că rămâi singur pe lume, te superi pe Dumnezeu. Am fost supărat pe Dumnezeu mult prea mult timp și a fost cea mai mare prostie din viața mea. Dumnezeu e acolo sus și știe ce trebuie să facă și cum trebuie să facă și dacă te-a lăsat aici, te-a lăsat cu un scop.
Chiar dacă am rămas singur, mi-am zis, totuși, că am pentru ce să trăiesc. Nu pentru mine. Trebuie să trăiesc pentru mama, pentru cine mai e lângă mine. Niște oameni care m-au făcut să-mi dau seama că n-ai cum să te superi pe Dumnezeu. Dumnezeu, din contră, e acolo, mai departe. Și a fost lângă mine în momentul când mama a avut o operație pe creier, când oamenii de lângă mine au avut niște probleme, cei care au rămas în viața mea și Dumnezeu a fost acolo.
Mi-am dat seama cât de mic am fost, cât de prost și cât de fraier. Nu, eu îl iubesc pe Dumnezeu și mă rog în fiecare noapte să fie lângă mine și lângă oamenii de lângă mine. Ăia pe care îi mai am!”, a mărturisit Mihai Mitoşeru.
Poate că e cam lung citatul pe care l-am redat din confesiunea lui. Şi, cred eu, în Dumnezeu crezi şi te rogi în tihnă şi taină, nu în pledoarii televizate. Dar poate că vorbele lui Mitoşeru pot aduce lumină în negura unei supărări. Poate că vor fi de folos cuiva.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.