Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cu ce rămânem de la „Insula Iubirii”?!

* Cu parodia! Răspuns corect: ne-am ales cu o nouă garnitură - na, că era să spun „pleiadă” de personaje virale. Cu mult pamflet şi cu distracţie pe măsură. Recunosc cinstit, n-am reuşit să urmăresc (parţial) decât primul „bonfire”, acela în care cuplurile au povestit cine sunt şi de ce-au venit să-şi „testeze” relaţia. Dar m-am distrat copios pe seama zecilor de comentarii şi de pamflete, care mi-au dovedit că, indiferent dacă ne uităm sau nu la reality-show, în esenţă tot suntem „Fiertzi pe insulă”. De departe, campion la audienţă ar fi George „Jaguarul”, atât de pitoresc încât m-am întrebat adesea dacă nu e rodul unei imaginaţii scenaristice. N-aş şti să aleg care dintre actorii de comedie îl imită mai bine: George Tănase ori Radu Bucălae.

Cert este că, pe Bucălae-Jaguar, l-am putut vedea faţă-n faţă cu însuşi originalul, la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, pe Antena 1. Fără gesturile şi atitudinea mai degrabă penibile decât lascive, Jaguarul mi s-a părut chiar un tip de treabă. „Pe o scară cu trepte de la unu la zece, cât mi-ai da ca stil jaguarez?”, a întrebat Bucălae. „Uite am observat deja că ai intrat cu jagua-style, adică nu călugăriţ, dar jaguar style. Tatuajele de pe faţă sunt super!”, a spus Jaguarul cel original. Despre care Radu Bucălae spune deja că e fanul lui numărul 1. Şi, încă de la început, a prezis că va fi „bomba” sezonului. Interesant mi s-a părut altceva. George-Jaguarul autentic a spus că s-a uitat la emisiune în Italia şi că pentru rolul de ispită masculină l-au înscris angajatele lui!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.