Cum te laşi de fumat după 35 de ani

* Într-o joi, la ora 14. „Era o dependență foarte gravă, patologică, aș putea spune. Mă culcam noaptea cu gândul să mă trezesc dimineața ca să fumez o țigară, că de-abia așteptam. Era «iubirea» mea. Efectiv, mi-a condus toată viața acest viciu. Și acum realizez asta, dar încă sunt furioasă. Încă e ca după un divorț. Am visat acum două seri că furam un pachet de țigări de la cineva și îi spuneam bărbatului meu: «Hai că am furat țigări». Incredibil!”, povestea actriţa Mirela Oprişor, invitată la „Vorbeşte lumea!” pe Pro Tv.
Ei bine, după 35 de ani de fumat, s-a lăsat de acest viciu, într-o joi, la ora 14, împreună cu soţul ei, Mimi Brănescu. N-au funcţionat sfaturile, criticile sau teoriile pe care le-a primit de-a lungul anilor de fumătoare, n-a renunţat nici în timpul în care a fost însărcinată. Însă reacţia unei doctoriţe tinere, la Oncologie, unde mersese pentru a lua tratamentul tatălui ei, a fost radicală. Medicul răsfoia dosarul tatălui ei şi a întrebat-o dacă fumează. Apoi a tăcut. Tăcerea ei şi mimica feţei au fost mai mult decât convingătoare pentru Mirela Oprişor: „L-am sunat pe soțul meu și i-am spus: «Vin acasă, îmi fac o cafea la ibric, fumez două țigări și asta a fost». Și el a zis: «Mă bag și eu». Și asta a fost”.
Are deja câteva luni de când a renunţat la viciu şi a înfruntat sevraj, insomnii, kilogramele în plus, stările de nervozitate şi nelinişti, dar n-a abandonat! Nu există o reţetă universal valabilă, fiecare persoană are propriul ritm și propriile provocări…





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.