Lecția de viață a Elenei Cârstea

* Revenire. Puternică, (auto)ironică și cu replica ascuțită mereu pe buze, chiar și după oboseala unei călătorii de peste 20 ore din SUA în România. Așa mi s-a părut artista Elena Cârstea, sosită, după zece ani de absență, într-o vizită-surpriză în România, așteptată la aeroport de o echipă Antena Stars. Recunosc, am simțit un gol în stomac privind-o cum se sprijină în baston și apoi ia loc într-un scaun rulant. Dar aveam să o văd apoi, în emisiunea „Spy News”, pășind pe tocurile înalte, dar cu un baston în mână al cărui mâner strălucea de pietre Swarovski. Părea să-l mânuiască, mai degrabă, pentru a ține la distanță persoanele nedorite, decât din motive medicale: „Pot să merg bine-mersi, dar mi-e frică să nu cad dacă îmi pierd echilibrul. Am făcut multiple pneumonii în Florida și din cauza lipsei de oxigen mă dezechilibrez ușor și cad”, a explicat artista.
Privindu-și primele imagini de la aeroport, a glumit pe seama lor: „Arăt aproape vie. Mumificată, zici că m-am născut acum 2.500 de ani. Mai am puțin și dau colțul: vă spun eu când!”. A preferat să ceară un însoțitor și scaun rulant la aeroport, pentru a nu fi nevoită să străbată kilometri, când merge destul de greu. Și are deja o colecție de bastoane de toate culorile. A refuzat să vorbească despre AVC-ul suferit, precizând că se simte excepțional. Am putut-o vedea și în rochie de seară, la petrecerea unei prietene, la care a și cântat. Și a mai dezvăluit despre una dintre piesele care au consacrat-o, „Nu sunt perfectă”, că e doar o glumă muzicală...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.