93 de ani de luciditate și memorie vie

* Reţeaua de idoli. „Când a terminat el facultatea de artă teatrală, nu doar că nu exista sală de spectacole în orașul lui natal, dar nu exista nici măcar televiziune în România. Cu toate astea, el a încercat o viață și o profesie pentru care nu-l pregătise mai nimic. Și din care a făcut o carieră de peste jumătate de secol, sute de roluri pe scenă sau în cinema”, dezvăluie realizatoarea Irina Păcurariu despre invitatul său din ediţia de luni, 6 aprilie 2026, a emisiunii „Reţeaua de idoli”.
Actor cu o carieră de peste șase decenii, Constantin Dinulescu - Bobsy Dinulescu, cum s-a obișnuit să fie numit - îşi va depăna povestea de la ora 22,05, pe TVR2. Telespectatorii sunt invitați să descopere un parcurs profesional impresionant, dar și o luciditate rară, care traversează aproape un secol de viață.
Născut pe 19 martie 1933, la Alexandria, Constantin Dinulescu a crescut într-o familie de profesori, a fost înconjurat încă din copilărie de cultură și pasiune pentru artă. Universul cărților și primele întâlniri cu teatrul - inclusiv prin jocurile organizate în familie - i-au conturat drumul artistic. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finți. A evoluat pe scenele din Iași și București și şi-a construit o carieră solidă, cu sute de roluri în teatru și film.
„Un portret viu al unei generații care a construit teatrul românesc modern, Constantin Dinulescu rămâne, la 93 de ani, o voce lucidă și un reper de eleganță artistică”, spune TVR.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.