Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

După trei ceremonii de deschidere, sigur ajungem „Fiertzi pe Mondial”

După trei ceremonii de deschidere, sigur ajungem „Fiertzi pe Mondial”

Chiar dacă nu sunteți „fierți” pe fotbal, ar fi păcat să ratați cele trei ceremonii din deschiderea celui mai așteptat eveniment sportiv al planetei - FIFA World Cup 2026™, transmise în direct de Antena 1.

Pe 11 iunie, de la la ora 20,30 (ora României), Ciudad de México deschide oficial competiția printr-un spectacol care îi va aduce pe scenă pe Alejandro Fernández, Belinda, J Balvin, Maná și Tyla. Înaintea meciului dintre Mexic și Africa de Sud, Shakira și Burna Boy vor interpreta melodia oficială a turneului - „Dai Dai”.

Pe 12 iunie, de la ora 20,30 (ora României), Toronto va găzdui ceremonia Canadei, cu artiști precum Alanis Morissette, Alessia Cara și Michael Bublé.

Pe 13 iunie, de la ora 2,30 (ora României), Statele Unite vor încheia seria ceremoniilor de deschidere, în Los Angeles. Potrivit Antena 1, Katy Perry, originară din California, va fi cap de afiș, alături de rapperul Future. Tyla, care a cântat și în Mexic, va urca din nou pe scenă.

Imposibil să nu fi aflat deja că meciurile - 104 la număr! - vor fi transmise în direct și în exclusivitate până pe 19 iulie, de Antena 1, AntenaPLAY şi Antena 3 CNN!

În acest context, tot din 12 iunie, anteniștii lansează proiectul „Fiertzi pe Mondial”, care va împleti expertiza sportivă a foștilor internaționali Gabi Tamaș și Dan Alexa cu glumele și bășcălia lui Răzvan Simion, Dani Oțil, Cătălin Rizea şi Florin Ristei.

„Cele mai spectaculoase faze ale meciurilor din ultimele 24 de ore, performanțele remarcabile ale jucătorilor și ale echipelor, momentele care generează dezbatere la nivel internațional, dar și atmosfera din jurul celui mai important eveniment fotbalistic al planetei se vor regăsi în fiecare ediție live din AntenaPLAY «Fiertzi pe Mondial»”, anunță postul de televiziune.

„Orice jucător îşi doreşte să ajungă la Campionatul Mondial, mi-am dorit şi eu, dar nu am ajuns. În schimb, iată că am ajuns la «Fiertzi pe Mondial»!”, zice „Survivorul” Tamaș. „La un Campionat Mondial nu sunt spectaculoase doar golurile. Uneori, cele mai bune povești sunt cele care se întâmplă în afara terenului: printre suporteri, prin orașele-gazdă sau în momentele pe care camerele  le surprind doar pentru o clipă”, spune gălățeanul Florin Ristei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.