Alexandra Căpitănescu, din nou la „Vocea României”

Gălăţeanca Alexandra Căpitănescu – „Vocea României” din sezonul 11 – se reîntoarce vineri seară, pe scena care i-a adus consacrarea artistică. De această dată, Alexandra participă în emisiune din postura de susţinătoare a unuia dintre concurenţi, la audiţiile pe nevăzute.
Numai că locul ei este în lumina reflectoarelor, nu în culise! Pro Tv a dezvăluit, într-un promo, că Alexandra Căpitănescu ne va oferi surpriza unui moment muzical în duet cu artistul pe care l-a însoţit la „Vocea României”.
Evident, ce altă piesă ar fi putut alege dacă nu celebrul „Choke Me” – versiunea piano a cântecului care a urcat România pe cea de-a treia treaptă a podiumului Eurovision Song Contest 2026.
Alexandra Căpitănescu nu este prima Voce care va reveni în acest sezon. Vinerea trecută, l-am putut revedea, tot în calitate de susţinător, pe gălăţeanul Adrian Galbinu, cunoscut ca „Preotul de la «Vocea României»”, solist vocal şi profesor de canto.
Reamintim, Galaţiul a făcut spectacol – la dublu! – încă din prima ediţie a noului sezon „Vocea României”. Gălăţencele Cristina Boghici şi Alexandra Bordei au întors toate scaunele şi au ales să facă parte din echipa Theo Rose – Horia Brenciu. Rămâne de văzut ce alte surprize ne va mai oferi acest sezon!
Vineri seară, de la ora 20,30, spectacolul este la „Vocea României”, pe Pro Tv!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.