Cine transmite „Dincolo de sublim. Gala Victor Rebengiuc”

* Reverenţă. „Trăiesc! Îmi dau seama! Văd! Aud! Să cânte fanfara!”, strigă maestrul Victor Rebengiuc pe scena „Dincolo de sublim” a Galei care i-a fost dedicată. Momentul face parte dintr-un promo al premierei anunţate pentru duminică, 4 octombrie, ora 16,00, la Cinemaraton. „Televiziunea filmului românesc” va transmite „Dincolo de sublim. Gala Victor Rebengiuc” - spectacolul în care marele actor și-a luat rămas bun de la scenă. Evenimentul a avut loc pe 6 iunie, 2026, la Sala Palatului din Bucureşti.
Potrivit organizatorilor, a fost o seară unică, demnă de a rămâne în memoria culturală a României, nu doar în amintirea celor care au luat parte la ea.
Moderată de criticul de teatru, scriitoarea şi realizatoarea Tv Marina Constantinescu şi prezentată de actorul Marius Manole, gala a reunit personalităţi din toate ramurile culturii - actori, regizori, muzicieni, scenografi şi scriitori. Spectacolul a împletit momente emoţionante, evocări artistice şi întâlniri memorabile dedicate unui nume care a devenit sinonim cu performanţa şi excelenţa în arta interpretativă românească.
Publicul a avut ocazia să participe la o celebrare a excelenţei artistice şi a contribuţiei excepţionale pe care Victor Rebengiuc a avut-o asupra teatrului şi filmului românesc.
În aplauzele unei săli pline, ridicate în picioare, Victor Rebengiuc a primit recunoştinţa şi aprecierea unei ţări întregi pentru o carieră excepţională, de aproape 70 de ani, construită prin talent, pasiune, disciplină, rigoare şi o profundă dragoste pentru profesie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.