Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Băse, ţâţe şi bani

* Dansez pentru preşedinte. Dârdâitoare, ţâţele pirandei riscau să ţâşnească din sutienul meschin, flămânde se îmbuce bancnota de 100 de lei, suspendată (precum preşedintele Băsescu) deasupra bustului săltăreţ de primarul Radu Mazăre. Acest Che Guevara manelist, îi măsurase mai devreme dansatoarei, cu latul palmei, şoldurile care se zvârcoleau lasciv pe ritmurile tarafului din Clejani. Dacă edilul mai mărea un pic suspansul situaţia se decolta rău de tot, devenind incompatibilă cu ministra încheiată până-n măseaua de minte a Educaţiei, Cati Andronescu. Mazăre a lăsat sânii ţopăitori ai junei dansatoare şi a trecut la Viorica din Clejani, punctând financiar şi în decolteul ei matern şi generos. La fie-sa, Margherita, n-a îndrăznit, că stătea tata Ioniţă cu bunghiul pe el ca pe butelie. Pe sistemul „decât bacalaureatul să-l picăm, mai bine un cântec vesel să prestăm”, Marga din Clejani îşi scotea pârleala după examenul ratat cântând de mama focului. Cică Mazăre junior s-a oferit s-o mediteze. La materiile de bac, ce credeaţi? Toată povestea cu lăutari, manele, dansuri din buric şi sâni zbuciumaţi făcea parte din campania anti-Băsescu a PSD. Adevărul este că, în lipsa celui de-al doilea tur de scrutin pentru Primărie, din campania electorală de la locale am ieşit oarecum neostoiţi pe deplin la capitolul circ şi promisiuni. Hai suspendare!
* Soprana Reghe. Zău că-i dau dreptate agentului VIP Cristi Brancu! Păi dacă temerile Anamariei Prodan cum că Reghe ar înşela-o erau pe bune, până acum Steaua lui Gigi Becali nu mai avea antrenor. Avea soprană! „Nu vă puneţi cu neamul lui Prodan! Odată ia foarfeca!”, a glumit Brancu. Vă povesteam eu acum ceva vreme că Prodanca a descoperit un cercel străin în maşina lui Laurenţiu Reghecampf. Noroc de maică-sa care-a liniştit-o că-i a ei. Totuşi cum putea să-şi piardă soacra, cercelul în maşina ginerelui?

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.