Întâi te culci cu cine trebuie, apoi arăţi la toată lumea
* „Naturaleţe”, adică ţâţe naturale. Să mă lămurească şi pe mine cineva care-i traiectoria succesului feminin în viaţa asta. Întâi de culci cu un fotbalist celebru (nu pentru goluri, meciuri sau alte plictiseli din-astea, ci pentru „calitatea” iubitelor), apoi arăţi la tot poporul… ce i-ai arătat lui. Şi la urmă ajungi vedetă la televizor. În vreme ce Adrian Cristea se holba la „Dansez pentru tine”, Acasă, la „Poveştiri de noapte” aveam să o descopăr pe cea mai nouă vedetă a revistei cu „iepuriţe” pentru bărbaţi. Pe numele ei Melinda, şarmanta roşcată ar fi trecut mai întâi prin patul prinţului Cristea. Juna a fost misterioasă pe modelul „Nu zic nici da, nici ba, pricepeţi voi singuri că sunteţi destul de mari!”. Întrebată care ar fi diferenţa între ea şi „titulara” fotbalistului, Bianca, Melinta a rânjit cu toţi dinţişorii la cameră: „Ceea ce se vede. Naturaleţea. Eu nu a trebuit sa ajung la operaţii estetice ca să mă fac frumoasă, să fiu atrăgătoare”, pe un ton suficient de sugestiv cât să i plesnească silicoanele de ciudă Biancăi. La final, Melinda, care n-am prea priceput cu ce se ocupă în afară de dezbrăcat prin paturi sau reviste, a spus că şi-ar dori o carieră în televiziune. De ce? Pentru că poate! Şi cum dicţia n-o ajută prea mult, poate deveni decor în orice emisiune la o adică!
* Grămadă mare. Picioare frânte, muşchi zdrobiţi, coaste avariate, spinări învineţite… infirmerie în toată regula. Despre concurenţii marelui show de la Pro Tv vorbesc. Dacă o mai ţin mult aşa, o să trebuiască să schimbe numele emisiunii „Dansez pentru tine în cârje şi scaun rulant”. Cel mai năpăstuit mi se pare bietul Pavel Stratan, care plânge mai abitir ca o mimoză din secolul trecut şi, cu toate că-i „grămadă mare” de muşchi, e mai sensibil decât o păpădie. Încep să mă întreb sincer cum a făcut Pavel musculatura aia de Hercule, dacă nu-i în stare să facă doi paşi la dreapta şi unul la stânga, fără să vină urgent ortopedul!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.