Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Doi sânişori se legănau sub o pânză de păianjen!

* Morticia se iubeşte cu Mowgli. Adică nu mă îngrozeam destul de apariţiile manechinuitelor şi a fotomodelelor de club, trebuia să le mai văd şi măscuite de „helăuin”. De exemplu, duduia Cristina Roman a ţinut să devină Morticia, motiv pentru care şi-a pictat pe sâni o pânză de păianjen, şi-a dat cu var alb pe faţă şi-a fost gata! Uite-aşa l-a cucerit pe Mowgli care n-are nimic în comun cu simpaticul personaj din Cartea Junglei, este un distins dansator. Simona Traşcă a devenit văduva neagră, dar tot cu sânii în vânt, că doar de aia e Pamela de România, doar n-o să-şi pună sutien peste „firmă”.
* Operaţia de gândaci. „Nu mai bine ţi-l împăturesc în două ca pe sandviş şi ţi-l cos aşa?!”, i-a spus doctorul estetician Ioanei Tufar, în timp ce proiecta viitoarea operaţie de mărire şi ridicare a sânilor. Mi s-a părut o glumă mai sinistră decât casa ei fojgăitoare de atâţia gândaci, mucegaiuri de toate neamurile şi pânze de păianjen. „Nu că noi n-am operat-o de gândaci”, au ţinut să precizeze medicii care au stat şi-au cusut opt ore întregi la viitorul bust al fiicei regretatei Anda Călugăreanu. Eu sper că odată cu silicoanele i-au cârpit şi ciorapii negri, prevăzuţi cu două găuri mari, dezgustătoare, cu care era îmbrăcată „vedeta” când a venit la controlul medical. Vestea bună este că dacă tot îi „renovează” imaginea publică a părinţilor, anteniştii i-au salubrizat şi casa, iar acum o văruiesc cu elan!
* Dragoste manuală. Deci nu mai pot, dar chiar nu mai pot cu noile imagini filmate în exerciţiul lucrului manual de ex-politicianul Tudy, cu care mă îmboldesc vizual Antena 1, Kanal D şi Acasă TV. Cică Tudy ar căuta-o pe Oana Zăvoranu în fiecare femeie. Ştiu, sună foarte romantic, dar pe unde mama naibii o caută de nimereşte numai cu mâna în pantaloni. Şi zău dacă nu-i dau dreptate agentului VIP Cristian Brancu, de atâta… bâjbâială şi-a făcut răni, nu bătături la mâini!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.