Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Te-ai combina cu Sexy Brăileanca?

* Pupaţi-aş cardul, fraiere! Şi păpa-l-aş tot! Artista Cristina Stamate mărturisea într-un interviu că, în copilărie, mama ei a dat-o la balet ca să înveţe cum să întindă mâna unui bărbat, ca să i-o sărute. Mă întreb ce-or fi ştiind să ofere la sărutat fătucile care-şi rup în figuri şalele primăvăratice dansând prin cluburi şi prin studiourile tv, în chip de asistente. Bănuiesc, însă, ce-ar vrea ele să-i pupe doritorului de graţii imberbe şi frăgezimi adolescentine - cardul de la brâul fraierului! După care guriţa lor lacomă să-l pape tot-tot! Despre card vorbeam, de ce vă gândiţi la prostii?
* Amazoana din Brăila. Dacă despre sexy gălăţeanca noastră n-am mai auzit nimic de ceva vreme, Kanal D a avut grijă să mă pună la curent cu ce mai face Sexy Brăileanca. Juna brăileană, amatoare/vânzătoare de plăceri vizuale sau carnale, tocmai îşi moţa părul ars de-atâta decolorare, explicând tranşant părerea ei despre bărbaţii de prin showbiz. „Sexy Brăileanca la vânătoare de burlaci” titrau mare jurnaliştii, în vreme ce amazoana brăileană cântărea din priviri diverse apariţii masculine. Ochii i-au picat mai întâi pe Bote, nota zece în topul preferinţelor blondinei, în vreme ce năvalnicul Bogdan Vlădău s-a pricopsit cu eticheta „m-aş combina cu el, pentru o noapte, două”. Interesantă ar fi fost părerea masculilor în cauză, dacă s-ar fi combinat, fie şi pentru o oră, două, cu puicu(li)ţa de Crevedia.
* Cu mortul pe masă. „Bâr, oiţă, la poiană, bâr, oiţă, bâr, că te iau lupii la goană!”, mi-a venit să cânt văzând-o pe Andreea Bănică înfăşurată într-un soi de capă cu aspect de sarică ţurcană, pentru care sigur ar fi pizmuit-o Becali. Numai că de îndată ce-a lepădat mioriţa, Andreuţa a rămas în umbreluţa goală, mă refer la fustiţele ei minuscule care arată tot, strivindu-ţi imaginaţia. Lăsând la o parte imaginea, Andreea a povestit cum i-a fost să cânte şi danseze pe scenă în vreme ce mama ei îşi dădea sufletul răpusă de boală într-un spital. Cumplit.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.