Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Naşule, Măria Ta, cu fini ca Necula şi Pazvante

* Ce mai gol în capul goalelor! Piţipoancele au găsit un nou motiv să-şi rotunjească buzişoarele botoxate ca să susure suav bătând din gene - „Raul Rusescu”. S-au dus sufletului alde Nilă, Tănase, Matei şi alte glorii ale cardurilor golite în antrenamentele cluburilor de noapte! Iaca un fotbalist care nu înscrie doar la poarta nesătulă şi neapărată a piţipoancelor cu contract tv, ci unul care chiar nimereşte poarta în timpul meciului. Şi nici nu dă autogol. S-au încins telefoanele şi tabletele de-atâtea căutări disperate de informaţii despre noua senzaţie a Stelei, şi asta am văzut-o deunăzi, la Acasă Tv, unde fetele bune ale emisiunilor fără prejudecăţi vorbeau despre Raul cu „evlavie de vulpe” - vorba Poetului Nepereche. Din păcate pentru ele, Rusescu e însurat, fidel, şi mai are şi obiceiul să-şi sărute verigheta după fiecare gol înscris! Chiar dacă gestul e împrumutat de la alt Raul, Gonzalez, tot e suficient să înmoaie inimile degrabă suspinătoare după romantism cu crampoane!
* Andreea, dragostea mea. Mi s-a sleit inima de amorul dintre Ştefan Stan, vocea României, şi Andreea Mantea. După ce s-au jurat să-şi ţină sentimentele în budoarul vieţilor private, iată că măcar la trei zile, dacă nu zilnic, Andreea e „surprinsă” de vreun gest de dragoste pe care Ştefan nu-l poate păstra departe de lumina reflectoarelor. Ca să vezi făcătură, Andreei i-a fost adus un coş cu flori cu mesajul: „Dragostea mea va rămâne aceeaşi”, şi juna brună nu ştia de unde-i vine. Ca să vezi!
* Năşii politice. Andi Moisescu, s-a apucat la „Apropo Tv” să facă un clasament al năşiilor (a)politice. De la el am aflat că senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă de la UNPR/PSD-etc a năşit-o pe fiica lui Pazvante, zis şi Vasile Dănăilă! Iaca na! Păcat însă, că de pe lista cumetriilor politice lipsea ex-senatorul Marius Necula, căruia i-au ţinut lumânarea (la propriu şi la figurat) şi Plătică şi Nica.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.