Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Eu n-am creier, am doar ouă!”

* Tot mai mult decât nimic! Declaraţia din titlu a fost făcută, e drept, cu cele mai nevinovate intenţii, în plin restaurant de hotel, la micul dejun. Scena a fost istorisită de Cristi Brancu, Agentul VIP, care a evitat să nominalizeze cine-i protagonistul mărturiei cu pricina. Omul (pare-se artist într-o trupă aflată în turneu) coborâse la micul dejun şi a observat că toţi prietenii lui savurau şniţele de creier pane, care nu se regăseau şi în farfuria lui. Aşa că nici una nici două, şi-a cerut dreptul turistic la creier, că doar nu era să se mulţumească doar cu ouă. Dincolo de sensul mult mai pitoresc al declaraţiei unui bărbat care anunţă la micul dejun că n-are creier ci doar ouă, mă întreb câţi bărbaţi pot afirma treaba de mai sus cu semnătură. Şi, mai grav, unii n-au nici organul gândirii, nici organele reproducătoare, ci doar o bărbăţie îndoielnică, pe care şi-o poartă ca pe un trofeu la emisiuni de doi bani jumătate, grămada. Păcat!
* Zăvo, tunete, fulgere. Mă mir, sincer, cum a rezistat tavanul studioului antenist sub rafala de tunete şi fulgere a Oanei Zăvoranu. Vedeta l-a acuzat pe fostul ei soţ, Pepe, că i-a furat imaginea, că fără ea n-ar fi nimerit nici uşa de la Pro Tv, că ea l-a făcut ceea ce este. Mai rămânea, poate, să spună că tot ea l-a învăţat să şi cânte şi i-a dat voce şi talent. Că-l dă în judecată şi-l pune să demonstreze cum era ea „posedată” şi „curvă”, nici nu mai pun la socoteală. În vreme ce-i ascultam mânia şi ameninţările, încercam să-mi aduc aminte când am văzut-o eu pe Oana făcând altceva decât stând inertă pe o targă, la ştiri despre tentative de suicid şi boli necunoscute de care suferă, ori înfierându-şi fostul bărbat. Ah, da, când a dansat cu sânii goi la televizor! Uite că mă ajută memoria! În vremea asta, Pepe a avut ceva concerte, şi-a crescut copilul şi şi-a văzut de nevasta şi familia lui. Păcat că Oana nu poate adăuga în CV-ul ei aceleaşi activităţi, lumeşti, banale, dar care fac parte din viaţa adevărată…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.