Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Senzualitate pe contract şi iubire cu proces-verbal

* Patimă dezlănţuită. Arzând de dorinţă, se strâng în braţe de parcă ar vrea devină un trup. Ea se smulge de lângă el, doar ca ea să i se azvârle înapoi, la piept, încolăcindu-i talia cu picioarele, ca nişte liane. Se dezmiardă, se rostogolesc pe podea şi îşi sorb răsuflările în aşteptarea unui sărut care nu le mai pecetluieşte buzele… pentru că s-a terminat melodia. N-a fost nevoie de duş rece, că pentru asta e plătit Mihai Petre. Cam acesta ar fi rezumatul dansul pasional al perechii Elena Voscoboinic - Vladimir Drăghia, din ringul „Dansează printre stele”. Basarabeanca emană senzualitate prin fiecare por, iar Drăghia pare să-şi fi amintit că a fost amantul comunal din telenovela „Narcisa Sălbatică” şi dintre toate personajele feminine numai Tamara Buciuceanu n-a filmat măcar o scenă de sex turbat cu el. Vladimir a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea îndrăgosti de Elena, deşi numai în ochi n-o priveşte. Să nu exagerăm, însă, că, în televiziune, şi amorul e pe bază de contract! Iaca despărţirea Andreei Mantea de flăcăul care-a cucerit-o ca Burlăciţă!

* Ce-are Brenciu mai tare şi mai tare? Vocea?! Umorul? Verva de prezentator? Greşit. Vezica. Iaca mă uit la Brenciu de pe vremea răposatului „Robingo” de la TVR şi n-am ştiut cât de tare-i Horică… atunci când tot omul simte nevoia să tragă uşa după el acolo unde nici regele nu se duce călare. A fost nevoie să intre în juriul X Factor ca să aflu marea calitate a Brenciului. Ce calitate, că anteniştii i-au cântat o veritabilă odă, la polul opus fiind Delia, care nici nu s-a întors bine de la toaletă că vrea din nou. Dar Brenciu, nu şi nu! „Eu nu fac pipi. Eu sunt în Cartea Recordurilor pentru cea mai tare vezică din lume. Cu toate că existau şi momente în care vezica mea era plină, dar am zis: «Nu mă duc! Acolo stau!». Aş vrea bonus pentru vezica mea ideală”, perora Brenciu, în vreme ce Delia se minuna: „Nu mănâncă, nu bea, nu fumează, nu merge la baie, nu se mişcă de-acolo!”. Respect pentru modul în care Horică şi-a exersat trupul, dar cred că aş fi putut trăi şi fără să aflu ce anduranţă vezicală are.

CITEŞTE ŞI: Asta-i România: selfie cu moaştele şi monumentul Măciucii

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.