„Nu o văd pe viitoarea mea soţie făcând videochat”
* Blondele cu orgasme culinare. „E bună fasolea! Orgasm!”, a mărturisit cu buzele pline şi strălucitoare şi privirea languroasă Gina Pistol. Nu mi-aş fi închipuit că fasolea – vorbim de proteina săracului, nu de cine ştie ce sortiment exclusivist cu efecte mai puţin flatulente – poate sta în acelaşi context cu plăcerea supremă, în guriţa Ginuţei. Ei bine, nu e prima dată când cel mai sexy pistol din şoubizul băştinaş asociază deliciile culinare cu euforia sexulului. Acu’ vreo două ediţii, tot la „Sunt celebru, scoate-mă de-aici”, avea să mărturisească: „A fost un moment magnific! Orgasmic!”. „Şezi blândă, că n-are Pro Tv pătrăţel roşu la îndemână”, îmi venea să-i spun. Ce se petrecuse? Ginuţa tocmai mâncase câteva chipsuri. De toate astea mi-am adus aminte ieri dimineaţă, când am auzit-o pe Bianca Drăguşanu povestind ce trăiri o mistuie în faţa unor barabule: „Atunci când mănânc cartofi prăjiţi, eu plâng de bucurie pentru că e o senzaţie… nu vă pot descrie, dar e o plăcere pe care eu o întâlnesc atât de rar!”. Măi să fie! Da’ staţi aşa, că s-ar putea să nu fie doar la blonde, ci şi la blonzi! Mihai Trăistariu a povestit cum a mâncat el ambalajul de hârtie mozolită a unei brioşe pe o linsese în prealabil Ruby.
* Pretenţii de Burlac. Andrei Andrei, Burlacul Antenei 1, îşi sărută, mângâie şi atinge pretendentele rămase la inima lui fără discriminare, conform contractului. Mai că se lasă de-a dreptul sedus de câte una, pe care mai apoi o critică pe motiv că a fost prea îndrăzneaţă… nu că nu i-ar fi plăcut. La recenta ediţie, însă, una dintre cele mai îndrăzneţe concurente, i-a mărturisit că nu e barman, aşa cum i-a spus iniţial, ci că face videochat. Alungată de acasă, mânată de dorinţa de a continua şcoala „am avut de ales în a lucra pe opt milioane şi a muri de foame şi asta”, i-a mărturisit tânăra. Junele i-a spus că o înţelege, că şi el a făcut lucruri pe care le regretă, dar ulterior a decis că „nu o văd pe viitoarea mea soţie, pe mama copiilor mei făcând videochat”. De parcă ar fi trebuit să-şi continue activitatea şi după măritiş!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.