„Violează-mă! Nu mă viola!”
* Amantlâc şi două „pălmi”. „Vreau - da’ nu vreau, îmbracă-mă - dezbracă-mă, sus - jos, violează-mă - nu mă viola!”, povestea bulversat Matei, unul dintre „ispiţii” de pe „Temptation Island - Insula Iubirii”, despre cât e de contradictorie Andreea, juna căreia a încercat să-i sucească minţile şi să-i cucerească inima. Zadarnic. În faţa camerelor, fata se jeluia după iubitul oficial, pentru ca apoi, pe ascuns, să se strecoare în camera ispitului ca să-i lase bileţele promiţătoare de amor. Eu aş zice că a fost mai degrabă duplicitară decât contradictorie, dar cine-s eu s-o judec pe tânăra care a lansat la Antena 1 violul cu invitaţie: „Poţi să vii să mă violezi, ştii, în cameră. Chiar te rog, că nu mă supăr!”, i-a spus ispitului la începutul relaţiei lor.
„Nu mai râde că poate-ţi dau şi două pălmi! Eşti nesimţită!”, i-a spus Cristi fostei lui iubite, Deea, care a ales să-l înşele cu un bărbat pe care îl cunoscuse abia de trei zile. Tânăra nu părea deloc afectată de modul în care a ales să pună punct relaţiei de patru ani cu numitul Cristi, aruncându-se în braţele altui bărbat. Nici măcar jenată de faptul că partidele ei de amor cu Tomiţă s-au dezlănţuit sub ochiul vigilent al camerelor video care îi supravegheau nonstop. „Nu mi se pare nimic ruşinos. Am făcut exact ce am simţit. Toată lumea face sex!”, i-a replicat calmă Deea, care, după ce şi-a dovedit calităţile vocale în reality-show, s-a dus să şi le confirme la X Factor. După scandaloasa infidelitate şi un sex în public, eu zic că drumul spre succes e deja asigurat!
* „Femeia nebătută, câmpul neplouat”. După dictonul acesta, Liviu, violentul concurent de pe "Insula Iubirii", a rămas în memoria mea cu altă drăgălăşenie: „La urma urmei, orice femeie e frumoasă, doar că nu eşti tu destul de beat!”. Iubita lui a fost cât pe-aici să-l părăsească, pentru că a povestit întregii ţări cum i-a rupt coastele în bătaie şi-a călcat-o pe cap, un secret despre care nici familia ei şi nici a lui nu ştiau. Şi ce să vezi? După ce s-au acuzat, şicanat, s-au împăcat!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.