Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Regină te naşti, nu devii!

„Gafă”. În loc să facă o reverenţă graţioasă, a luat milităreşte poziţie de drepţi şi l-a salutat lovind călcâiele. Ca un soldat! Apoi, realizând situaţia, stânjenită, a ieşit imediat din încăpere. Aşa povestea, ieri dimineaţă, la România Tv, Majestatea Sa Regina Ana, despre prima întâlnire cu viitorul ei soţ, Regele Mihai I al României, în toamna anului 1947, la un dineu oferit la ambasada Luxemburgului la Londra.

De vină o fi fost, poate, uniforma militară a tânărului Rege Mihai, care venise la Londra cu ocazia căsătoriei prinţesei Elisabeta a Marii Britanii, astăzi Regina Elisabeta a II-a şi care, la dineul cu pricina, stătea de vorbă cu regina Elena şi cu ducesa de Aosta. De vină a fost faptul că, pe atunci Prinţesa de Bourbon-Parma, viitoarea Regină Ana, nu ieşise de multă vreme din armată unde a fost mai întâi, caporal, apoi aspirant şi apoi avansată la gradul de locotenent…

Cert este că, la doar 16 zile după ce s-au cunoscut, Regele Mihai a cerut-o în căsătorie. Ce i-a legat atâţia ani? Nu dragostea, mărturisea Majestatea Sa, pentru că, de iubit poţi să iubeşti un animal, un obiect, ci prietenia. O prietenie pe viaţă!

Naturaleţea cu care vorbea Regina Ana într-o ştire tv despre faptul că ieri a împlinit 92 de ani, mi-a amintit de o istorioară minunată pe care am auzit-o din gura Eugeniei Vodă, la „Profesioniştii” TVR, când Majestatea Sa i-a acordat un interviu. „Mi-am amintit, citind despre dvs, o scenă de la New York, de la coafor. Că v-a dus o prietenă la coafor şi v-a prezentat coafezei «Queen Anne» şi când v-a venit rândul coafeza cum v-a strigat?”, a întrebat Eugenia Vodă. „«Queenie» (reginuţa n.r.). A fost foarte nostim. Teribil de amuzant”, a povestit cu umor Regina Ana.

Ce-ar mai fi de zis pentru toate prinţesicile de pe Facebook şi din şoubiz? A, că oricât de prinţesă ai fi şi oricât sânge albastru ţi-ar pulsa în vene, regină adevărată te naşti, nu devii! La mulţi ani Majestatea Voastră!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.