Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Iubi ne înşeală pe-amândouă şi ne scoate la produs”

Fără morcov. „Vreau să-l urmăriţi pe iepuraş! Este marea mea iubire, gen!”, aşa a sunat cererea junei care a apelat la emisiunea „Fosta mea iubire”, de la Naţional Tv, ca să afle de ce „iepuraş”, adică iubitul ei, nu vrea să facă publică pe Facebook relaţia lor de dragoste. Ba mai mult, ca şef al agenţiei de modele la care lucra, a rugat-o să nu le spună colegelor model(in)e că ar fi partenera lui, ca să nu creadă acestea c-o favorizează. Intrigată de discreţia lui, fata a hotărât să afle dacă iubitul mai are vreo relaţie.

Paradoxal, cererea şi povestea ei se potriveau leit cu o alta, la care detectivii „Fostei mele iubiri” lucrau deja. Leit era tânărul şef de agenţie de modele care se întâlnea, la fel de discret, şi cu una, şi cu cealaltă. Amândouă erau venite în Bucureşti din provincie şi fuseseră abordate pe stradă de tânărul cu pricina, care le-a promis o carieră internaţională de modele, desigur, dacă vin la agenţia lui. Şi tinerele au acceptat fără să clipească propunerea „salvatorului”! Amândouă au fost fotografiate în parc, în timp ce junele, îngenuncheat la picioarele lor, le promitea că vine să le ceară mâna de la părinţi, dar numai după ce vor veni din străinătate, cu bani. Şi fireşte, pentru asta, trebuia să accepte să meargă pe mâna lui, ca să le facă pe una cântăreaţă şi pe cealaltă model, în America. N-are rost să vă spun că, ajunse faţă în faţă în emisiune, fătucile au fost la un pas de încăierare pe motiv că: „iubi e al meu!” - „ce cauţi tu în viaţa iepuraşului?!”.

Niciuna dintre ele nu-şi punea problema de ce discretul iubit vrea să le facă direct celebre în străinătate, fără a fi avut măcar un contract în ţară! Şi de ce graba de a le scoate peste graniţă… Fireşte, la produs, pentru că asta era destinaţia lor finală. O să-mi reproşaţi că fac cronica unei făcături tv. Mie mi se pare mai degrabă o ficţiune educativă, menită să le deschidă ochii fătucilor fără minte, care au impresia că la orice colţ de stradă şade un agent capabil să le facă vedete în străinătate…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.