"A zburat atât de sus încât a rămas agăţat de stele"
* La capătul de jos al Cerului. "Noi nu spunem că a murit. El doar a plecat puţin de lângă noi şi ne urmăreşte de Sus. Că avionul lui a zburat atât de sus pe cer, încât a rămas agăţat de stele"… sunt cuvintele rostite de Romaniţa Iovan, acolo, pe vârful Pietroasa, lângă troiţa ridicată de moţii din Apuseni pentru cei pe care nu i-au mai putut salva: pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion. Romaniţa a urcat, din nou, la cota 1.600, pentru creştinescul parastas al celui care i-a fost soţ şi va rămâne mereu tatăl copilului lor, Albert. De data asta, creatoarea de modă n-a venit singură, ci împreună cu puştiul, care s-a încumetat să urce în creierii munţilor, acolo unde tatăl lui a pus avionul pe sol şi-a aşteptat să fie salvat până când sufletul lui n-a mai avut răbdare şi-a decolat în Cer. Pentru că, în ciuda concluziilor specialiştilor - că Adrian Iovan este vinovat de accidentul aviatic - (specialişti care n-au fost atât de specialişti ca să-i găsească atâta vreme cât toţi erau în viaţă) - eu sunt de aceeaşi părere cu Romaniţa Iovan: miercuri se împlinesc doi ani de la aterizarea forţată a lui Adrian Iovan. Revin la micul, dar curajosul Albert care a ajuns acolo cu sania trasă de mama lui şi de preotul care a oficiat slujba de pomenire. Şi s-a închinat la crucea de lemn sădită de moţi la capătul de jos al Cerului. "Este foarte important să fie aici. Încercăm să conservăm amintirile: pe unde mergea cu tata şi ce făcea cu tata, ce jucării sunt de la tata, poartă lucrurile pe care i le-a făcut cadou", a mărturisit Romaniţa.
* "Cine crede-n zbor e stăpân pe zare". Se spune că morţii trăiesc în amintirea celor vii şi e cu atât mai impresionantă trăinicia cu care Romaniţa îi păstrează vie amintirea bărbatului de care, până la urmă, a divorţat. Şi cu atât mai uimitor faptul că moştenirea lăsată de pilot nu s-a transformat într-un circ mediatic, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Ion Dolănescu. Poate pentru că Romaniţa chiar crede în mesajul inscripţionat pe tricoul pe care îl purta, într-o poză postată pe Facebook: "Cine crede-n zbor e stăpân pe zare!".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.