Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Mi-am pus silicon în… dos!"

* „Ce ţi-am mai făcut, fată?! „Mi-am pus busuioc în păr, măi! Să-i placă lui, iubitului”… cânta pe vremuri Maria Tănase. Acum nu mai e cazul de busuioc, se pune direct silicon, şi nu doar în sâni, ci şi în… fund. Iată de la ce m-am luat. Pe 21 ianuarie, după cum scriam tot aici, universul se oprise în loc, cu ochii bulbucaţi, încercând să se convingă dacă Gabriela Cristoiu (fosta iubită a fostului fotbalist Nicki Mitea) n-are chiloţi sub rochia transparentă. Luni seara, aceeaşi suavă jună şedea chinuită pe canapeaua lui Mihai Morar, aşa, într-o rână. Era cât pe ce s-o bănuiesc de… pardon! hemoroizi, când, aflu că tocmai şi-a făcut implant de silicon în fese, şi de zece zile doarme, stă, mănâncă, trăieşte, culcată pe burtă. Şi de mers păşea de parcă avea cuie-n talpă. În vreme ce juna suferea ca trasă-n ţeapă, apare pe ecran altă duduie, Rellys Tonu, şi aia fotomodelă, cu faţa tumefiată şi învineţită de abia-şi descleşta gura să-i iasă cuvintele. „Ce ţi-ai mai făcut?”, a întrebat-o Mihai Morar. Păi îşi făcuse luna trecută o rinoplastie, iar acum tocmai îi scosese nenea esteticianul grăsimea din burtică şi i-o injectase în pomeţi. Fac o paranteză, pe vremea mea, la întrebarea „Ce ţi-ai mai făcut?” se răspundea cu treburi nevinovate: manichiură, pedichiură… Revin la juna chinuită de pe canapeaua lui Morar, pentru că jurnalista Mara Bănică tocmai îi adresase o întrebare: cum face… mă rog, cum stă pe toaletă din moment ce nu s-a inventat, încă, „tronul” pe care să stai culcată pe burtă. Juna zicea că a încercat să facă şi amor, dar nu i-a reuşit!

* Unde-i gura? Trecând peste dureri şi poziţii, partea aberantă a poveştii este că niciuna dintre intervenţiile chirurgicale de mărire a feselor n-a reuşit! Cică se mişcă implanturile de zici că-s mingi! „Tu ai vorbit cu patru operate-n fund, toate ţi-au spus că nu-i bine şi tu ai zis că poate o să ai noroc?”, o întreba uimit Morar. Ei bine, da. Şi am mai aflat că altă modelină, Loredana Chivu, nu reuşea să-şi nimerească gura, la masă, de cât plastic avea în buze. Dacă şi asta se numeşte înfrumuseţare…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.