Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Care-i serviciul unde poţi să te duci băut?

* Halbere? Între noi fie vorba, nici măcar doamnele angajate de sexy-cluburi, pentru a presta consumaţie/ conversaţie cu domnii generoşi nu primesc cu adevărat alcool în paharele (chipurile) de şampanie sau cocktail plătite de client. În realitate, pentru că trebuie să-şi păstreze mintea şi vigilenţa treze, junele au parte doar sucuri fără vreun grad de alcool. Ei bine, dacă vă închipuiaţi că pe lumea asta nu există vreo slujbă la care să te poţi duce beat, vă înşelaţi. Şi nu, nu vorbesc despre echipele de muncitori de pe la noi, în care unul se sprijină în hârleţ, iar ceilalţi trei pleacă să cumpere bere… şi nu se mai întorc decât la pauza de prânz. Am aflat de la România Tv cine este deţinătorul slujbei care poate fi exercitată şi sub influenţa lui Bachus. Medicina! În patria noastră demnă de Absurdistan, un medic prins băut la spital şi dat afară a fost reangajat! Medicul, nu conţopist de hârtii medicale, ci ditamai ginecologul, a câştigat în instanţă repunerea în funcţie, plata salariilor pe care ar fi trebuit să le primească dacă rămânea angajat şi a concediului de odihnă pe care l-ar fi efectuat dacă nu rămânea fără slujbă. Zicea reporterul postului România Tv că medicul, chemat în faţa comisiei de disciplină a spitalului, a recunoscut că băuse (probele biologice recoltate indicau o alcoolemie de 2,5 la mie), dar a susţinut că nu i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu avea voie să bea alcool la serviciu ori să vină gata beat. Şi instanţa de judecată i-a dat dreptate! Adică a ajuns la concluzia că respectiva comisie de disciplină era abilitată să judece doar abaterile de ordin medical, nu starea de ebrietate a doctorului! Ia mai toarn-un păhărel, să ne angajăm niţel!

* Euforie. Euforic de-a binelea era şi Cătălin Botezatu când a intrat în direct, duminică noapte, la Cancan Tv, de la nunta Ralucăi Bădulescu. "Îmi dai microfonul? Nu ştiu dacă sunt în stare să-l ţin! Te rog să mă ierţi, dar am băut cam mult! Ce-mi pasă mie de rochii? Ai văzut licuriciul? Sunt ca un licurici!", declara vesel şi uşor confuz Bote. Nu era chiar licurici, ci mai degrabă scăpărici, la cum îi sclipeau, bătuţi în cristale, pantofii din picioare!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.