Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Cavalleria rusticana” și „Paiațe”, sâmbătă, la Teatrul „Nae Leonard”

Sâmbătă, 8 aprilie, Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" oferă publicului gălățean un spectacol dedicat Sfintelor Sărbători Pascale. Astfel, actorii teatrului vor interpreta operele "Cavalleria rusticana" și "Paiațe", două titluri într-o singură reprezentație, jucate în mod tradițional în perioada pascală.
Opera "Cavalleria rusticana", compusă de Pietro Mascagni, pe libretul realizat de Giovanni Targioni-Tozzetti și Guido Menasci, este inspirată din nuvela omonimă a scriitorului italian Giovanni Verga. Acțiunea se petrece în ziua de Paște, într-un sat din Sicilia. Mascagni a urmărit să oglindească prin mijloace muzicale realitatea vieții, drama pasională a personajelor principale și situațiile tensionate prin care trec acestea.
"Paiațe", operă a compozitorului italian Ruggiero Leoncavallo, pe un libret propriu, este, de asemenea, inspirată din viața reală. Cunoscând prin propria experiență existența precară a artiștilor, compozitorul a înfățișat un tablou foarte sugestiv al vieții zbuciumate și pline de necazuri a acestora. Valoarea lucrării constă nu numai în dramatismul subiectului, ci și în bogăția melodică a întregii compoziții, în numeroasele pasaje muzicale menite să zugrăvească stările sufletești ale personajelor principale. Partiturile muzicale completează tabloul tragic al desfășurării scenice prin efecte și orchestrații surprinzătoare.
Cele două opere ilustrează realitatea vieții cotidiene ale unor oameni simpli, fiind importante titluri ale verismului muzical.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.