Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Unde putem vizita microexpoziţia „Insectele - formă și culoare”

Unde putem vizita microexpoziţia „Insectele - formă și culoare”

Microexpoziția „Insectele - formă și culoare” poate fi vizitată la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, începând de miercuri, 20 mai, şi până în luna septembrie.

Potrivit organizatorilor, până în prezent, au fost identificate peste un milion și jumătate de specii de insecte, iar numărul acestora este în continuă creștere, pe măsură ce cercetătorii explorează habitate tot mai greu accesibile. Dintre toate insectele cunoscute, cele mai numeroase sunt coleopterele (gândacii), urmate de lepidoptere (fluturii) și de himenoptere, categorie din care fac parte albinele, viespile și bondarii.

„Lumea insectelor reprezintă mai bine de 56,3 la sută din totalul viețuitoarelor de pe Terra și ocupă nişe ecologice foarte diversificate, fiind o prezenţă constantă în preajma noastră. Coloritul divers, mărimile și formele spectaculoase ale corpului sau ale aripilor acestora constituie tot atâtea enigme pentru majoritatea oamenilor. De la fluturii delicați ce atrag toate privirile și până la gândacii uriași, toate aceste insecte ne stârnesc interesul şi ne uimesc prin adaptările lor spectaculoase la medii de viață variate”, este invitaţia lansată de Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.